Becali lovește din nou în gloriile clubului: „Ilie n-are ce căuta la Steaua!** Să rămână la televizor!”
Sâmbătă seară, invitat la DigiSport, Ilie Dumitrescu i-a
comentat intenția finanțatorului echipei din Ghencea de a-i propune
funcția de antrenor al Stelei. „Nu am fost sunat de Gigi, dar, să
fie clar, nu pot lucra cu el. În aceste condiții, eu nu am cum să
vin la Steaua”, a spus Ilie Dumitrescu. Lucru care, așa cum era de
așteptat, nu i-a picat deloc bine lui Becali.
Latifundiarul „a luat foc” ieri, când l-a ironizat pe fostul
internațional la GSP TV. Mai mult, patronul Stelei a lăsat senzația
că Dumitrescu ar fi fost o soluție pentru banca tehnică a Stelei,
dar ipoteza a căzut definitiv după recenta reacție a acestuia.
„Ilie nu are ce să caute la Steaua. Să rămână și să
comenteze fotbalul de la televizor, acolo se pricepe el bine de
tot! Auzi, nu lucrează el cu Becali… Păi eu n-o să mai lucrez cu
el!„, a spus latifundiarul din Pipera. În prezent,
Dumitrescu este colaborator permanent al emisiunii Fanatik Show, de
la Digi Sport.
Giovani
l-a propus
Conform surselor ProSport, de aproximativ două săptămâni Giovani
Becali face tot fel de demersuri pe lângă Gigi Becali pentru a
încerca la Steaua și varianta Ilie Dumitrescu. Ultima mișcare în
acest sens a fost făcută înaintea meciului cu Pandurii, când fostul
impresar i-a spus vărului său să se gândească serios la această
problemă dacă echipa din Ghencea nu scoate un rezultat bun la Tg.
Jiu.
„Să fie clar, eu nu pot lucra cu Gigi Becali la Steaua!
Cel mai bine ar fi să rămână Stoichiță, deși nu este o situație
foarte plăcută la echipă”, Ilie Dumitrescu, antrenor liber
de contract