Becali, LOVIT în plin de vestea asta!** Era sigur de un transfer, dar prețul s-a dublat peste noapte! Jucătorul pentru care Steaua va trebui să „liciteze” în iarnă

Hai să arătăm că Național Arena e PREA MICĂ‚ pentru un Steaua – Dinamo! Batem RECORDUL și câștigi bilete la Derby de România

Gigi Becali s-a convins de valoarea lui Alexandru Maxim în ultimele meciuri de Liga 1, iar în urmă cu puțin timp dădea ca sigur transferul mijlocașului de la Pandurii.

Steaua urmează să înceapă în iarnă negocierile pentru transferul fotbalistului „școlit” la Espanyol Barcelona, însă oficialii din Ghencea trebuie să se prebășească deja de o adevărată licitație.

„Maxim va fi sigur al Stelei”, spunea Becali în urmă cu nici o săptămână, convins că se va înțelege cu Condescu așa cum a făcut-o în cazul transferurilor lui Gabi Matei, Vlad Chiricheș sau Mihai Pintilii, dar situația s-a complicat.

Începe licitația

Așa cum ProSport a scris astăzi în exclusivitate, de jucător se interesează acum și italienii de la Chievo Verona, iar oficialii gorjeni susțin că și o echipă din Spania va veni la masa negocierilor.

Mai mult, Petre Grigoraș i-a transmis lui Marin Condescu că are nevoie de Maxim cel puțin până la finalul sezonului, așa că suma cerută pentru un transfer în iarnă va fi una cu adevărat consistentă.

Marin Condescu speră astfel să profite de interesul generat de jucătorul său și așteaptă minim 2 miloane de euro pentru un transfer, aproape dublu față de cât ar fi fost dispus să achite Becali.

Unde crezi că va ajunge Maxim: la Steaua sau la o echipă din străinătate?
 

Publicat: 01 11. 2012, 19:02
Actualizat: 01 11. 2012, 19:05