Becali lucrează intens la reprogramarea meciului Pandurii – Oțelul!** Ce răspuns a primit de la Dumitru Dragomir
Gigi Becali urmărește ca meciul dintre Pandurii și Oțelul să fie
reprogramat și nu decis la masa verde, cum a fost decizia inițială.
Finanțatorul Stelei spune că acesta este și motivul pentru care
și-a luat angajamentul să plătească datoria Pandurilor către
Dinamo. Omul de afaceri susține că a avut deja o discuție cu
Dumitru Dragomir, însă trebuie urmați câțiva pași.
„Eu cred că meciul cu Oțelul încă se mai poate programa.
Singurul scop pentru care dau banii este să se reprogrameze meciul
ăla. A fost o discuție în Comitetul Executiv, dar trebuie aprobată
de Adunarea Generală. Eu am vorbit cu Mitică și mi-a zis că nu se
poate, dar apoi a vorbit Dragomir cu Mircea Sandu și a zis că e
posibil, dar Pandurii trebuie să conteste la TAS decizia
neprogramării.
Este posibil ca Oțelul să bată Pandurii dacă se joacă, la fel cum
este posibil ca Pandurii să bată și pe Steaua. Eu am vrut să-i dau
banii lui Condescu înainte de meciul cu Oțelul, dar mi-a zis că
n-au curaj să nu-l programeze. Ce să fac, trebuie să încerc. O să
le trimit banii celor de la Dinamo direct în cont”, a
declarat Gigi Becali la DigiSport.