Aflat la un pas de a se transfera la Dinamo în această săptămână, golgheterul Mediașului din sezonul trecut își amintește că și Steaua l-a dorit și vrea să marcheze duminică pentru a-i face pe oficialii granzilor să plângă după el.
Mediașul simte din nou pulsul meciurilor mari. În campionatul trecut, „găzarii” au pus cu botul pe labe pe teren propriu mai toate echipele importante ale campionatului. Doar Steaua a luat trei puncte de la Mediaș, dar cel mai curtat dintre jucătorii lui Pustai, Cristi Bud, spune că a venit și vremea roș-albaștrilor să plece cu capul plecat de la Mediaș. „Avem o revanșă de luat pentru că ne-au bătut de două ori. Dinamo, Rapid, Urziceni, CFR sau Timișoara au pierdut puncte aici. Acum, le-a venit vremea și steliștilor. Nu ne mai bat. Sigur scoatem cel puțin un egal„, este de părere Cristi Bud.
Jucătorul vânat acum de Dinamo a fost dorit în vară și de Steaua, dar prețul cerut de medieșeni l-a făcut pe patronul Stelei, Gigi Becali, să-și schimbe opțiunea. „Avem o motivație în plus când jucăm cu o echipă mare. Ne gândim că poate ne vede patronul sau antrenorul lor. Eu am fost dorit de Steaua, dar n-am mai ajuns acolo. Vreau să-l fac pe Gigi Becali să regrete că nu m-a luat„, completează Bud, care a fost aproape de a ajunge la Dinamo în această săptămână, dar tot prețul cerut de medieșeni a stricat afacerea. „Nu m-a afectat cu nimic că nu am ajuns la Dinamo. Nu m-am gândit deloc la transfer. Mai afectat am fost în vară, când am avut multe oferte„, povestește vârful medieșenilor.
Steliști „mascați” în tribune?
Cristi Bud se teme ca la meciul cu Steaua să nu fie în tribune mai mulți steliști decât medieșeni. „Am văzut că este un interes deosebit pentru acest meci. Sper ca lumea din tribună să ne susțină și să nu fie steliști din Ardeal, care să-i încurajeze pe ei. Și dacă va fi așa, putem să-i întoarcem în favoarea noastră dacă jucăm bine„, spune Bud, căruia Steaua i se pare mai ușor de depășit decât în sezonul trecut. „Au o echipă foarte tânără. Este mult mai bună în atac, dar mai vulnerabilă în apărare. Plecarea lui Goian i-a afectat„, este de părere atacantul.
Cantonament prelungit Medieșenii s-au pregătit special pentru jocul de mâine. Cristi Pustai și-a băgat elevii în cantonament mai repede cu o zi decât de obicei, după ce înainte de înfrângerea cu Ceahlăul medieșenii au stat în cantonament doar o zi. După acel meci, jucătorii s-au plâns de programul încărcat la care îi supune Pustai.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER