Steaua a trecut cu 2-0 de Universitatea Craiova și a complicat situația oltenilor, care își joacă salvarea de la retrogradare în ultima etapă. Gigi Becali este bucuros că, odată cu victoria cu Știința au fost îndepărtate și suspiciunile unui presupus aranjament între cele două formații.
„A fost Pițurcă la meci, probabil ținea cu Craiova. Toată lumea bătea câmpii că facem aranjamente cu Universitatea. Niciodată nu veți vedea Steaua să se dea la o parte. Te superi când te bate Alba Iulia, dar acum sunt bucuros că am bătut Craiova. Vasluiul are două meciuri grele. Dinamo, dacă nu bate la Vaslui, s-a dus Europa League. TAS îi va înapoia punctele Rapidului. Matematic putem lua și locul 2, Unirea și Timișoara se pot încurca. Craiova va pierde cu Galațiul, nu mai pot face alte puncte. Dacă se salvează, o va face cu punctele actuale.”, a declarat Becali la gsptv.
La partidă au asistat aproximativ 3000 de spectatori, printre care și un grup de aproximativ 100 de suporteri ai echipei Universitatea Craiova. Fanii de la Peluza Sud au urmărit meciul de la tribuna I, de unde au continuat protestele la adresa conducerii FC Steaua.
În tribuna oficială s-a aflat, printre alții, și antrenorul olandez Mark Wotte, suspendat de conducerea clubului Universitatea Craiova
În minutul 82, antrenorul Mihai Stoichiță l-a introdus în teren pe Florentin Matei, care a debutat astfel în Liga I. Tânărul fotbalist a purtat tricoul cu numărul 21, care nu avea numele trecut pe spate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER