Becali neagă teoria SMS-ului de la Ovidiu, dar vine cu o altă ipoteză: „Am înțeles că Florinel Coman a făcut asta! O să-i întreb pe jucători, sigur e ceva la mijloc”
După ce s-a scris că i-a trimis din greșeală un SMS lui Florinel Coman, în timpul meciului de la Ovidiu, în care cerea să fie introdus Mihai Roman, Gigi Becali a revenit cu detalii. Patronul FCSB spune că nu a dat niciun SMS, dar susține că e ceva putred la mijloc, pe principiul „nu iese fum, fără foc”.
Becali a revenit cu noi detalii în cazul SMS-ului buclucaș: „Nu dau SMS-uri. Eu doar vorbesc, SMS-uri nu dau . Și mai ales lui Coman. Cine îmi dă SMS, eu nu răspund. Eu dau telefon. Vrei să vorbești cu mine, vorbești. WhatsApp-ul l-am închis, că primeam multe mesaje. Dai SMS, îl șterg. Păi ce, eu îi dau mesaj lui Coman?! Am înțeles că a arătat Coman un SMS, cine știe cine i-o fi dat vreun SMS și jucătorii au crezut că e ceva la mijloc. O să-i întreb, că ceva sigur e la mijloc, că nu scriați nici voi degeaba”, a zis Becali, la Digi Sport.
După victoria cu Astra, Florinel Coman a negat complet teoria conform căreia a primit un SMS cu o schimbare ordonată pentru Teja, la Ovidiu: „Sunt niște tâmpenii. Eu niciodată n-am primit SMS de la patron. Nu înțeleg ce a fost cu acel articol. Mi-am luat geaca pe mine, m-am dus în vestiar, mi-am făcut duș. Atât. N-am primit niciodată mesaj de la patron sau de la cineva din club. Și nici nu am încercat să sun pe nimeni. Am venit înapoi pe bancă imediat și am urmărit finalul de meci, nu știu dacă ați văzut. Am fost supărat pe evoluția mea, era și ziua mea, d-aia am reacționat așa la schimbare. Am vorbit ziua următoare cu Mister, mi-am cerut scuze. Nu am simțit niciodată că Gigi Becali se implică la echipă”, a spus Coman, la Telekom Sport.