Becali, necenzurat: cum s-a autopropus Dan Petrescu la Steaua și cum a vrut Reghe să revină pe bancă, peste Gâlcă: „Știți ce mi-a zis? Nici nu vă mai spun, că mă cert cu el”. Rădoi și milionul de euro care l-a mișcat pe latifundiar
Mirel Rădoi este cu un pas în Ghencea, lucru confirmat încă o dată de Gigi Becali, care, intrat în direct la DigiSport, a încercat să explice de ce a ales să facă acest anunț înainte de finalul stagiunii.
De asemenea, creditorul Stelei a lăsat să se înțeleagă faptul că a ales varianta Rădoi, dezgustat de faptul că a fost bombardat de alți antrenori sau de reprezentanții, care ar fi vrut cu orice preț să antreneze echipa campioană.
„Poate nu e etic să îl anunț pe Mirel Rădoi acum, dar eu m-am ținut de cuvânt față de Gâlcă. Eu i-am spus lui tot, nu am fost fals. I-am spus că nu îl schimb, că își va termina contractul. Și dacă aveam garantat 100 de milioane, nu îl schimbam pe Costel. Am fost bombardat de mesaje, de la Reghe, de la nevastă-sa, de la Mara, de la Bilașco. Aveam două variante: Reghe și Dan Petrescu. Să vă zică Mara că e în studiou, Dan Petrescu a vrut să vină pe gratis până la vară. I-a dat Bilașco mesaje peste mesaje lui Luțu să îl aduc pe Dan Petrescu. La toți le-am zis așa: Eu nu îl dau afară pe Gâlcă„, a spus Gigi pentru sursa citată, nu înainte de a-l umili încă o dată pe fostul antrenor, Reghecampf, care „a dat târcoale” tot returul: „M-am întâlnit cu Reghe, știți ce mi-a zis? Nici nu vă mai zic, că mă cert cu el. Am avut clipe frumoase cu el, suntem prieteni și am câștigat bani împreună. Nu vreau să vă zic acum despre ce e vorba„
Sesizând probabil că numirea lui Rădoi înainte de finalul stagiunii ar putea să îi afecteze pe jucători, care să piardă din concentrare înainte de partidele decisive cu CSMS Iași – campionat – și „U” Cluj – Cupă -, Becali a mai nuanțat iminenta numire a fostului fundaș central.
„Rădoi mi-a zis așa: „.
Un moment petrecut în urmă cu doi ani, după arestarea lui Becali, pare să fi fost decisivă în decizia patronului Stelei de a-l alege pe Mirel Rădoi. Extrem de sentimentalist, latifundiarul a fost profund mișcat de gestul făcut de fostul internațional în momentul în care instanța a decis încarcerarea.
„Când am intrat la pușcărie, Rădoi a venit și i-a dat un milion de euro lui Virgil (n.r.Becali). A întrebat ăsta
. Singurii oameni cărora le-am scris din închisoare au fost Mirel Rădoi și Cosmin Olăroiu. S-a întâmplat să se sune despre ce le-am scris și plângeau la telefon pentru mine. Ei sunt frații mei
„, a mai spus Becali.Legat de gestul lui Bourceanu de aseară, care a luat două cartonașe galbene în 2 minute de la intrarea pe teren și a lăsat echipa în 8 jucători de câmp, cu 20 de minute rămase de jucat, Becali a dezvăluit: „L-am sunat pe Alex aseară, era în autocar. Mi-a părut așa de rău când l-am văzut și l-am sunat. I-am zis așa: în seara asta îți fac ofertă să continui la Steaua. El a intrat atât de motivat încât a făcut greșelile alea. Era foarte supărat, mi-a zis că nu știe, dar că îmi mulțumește pentru încredere„.