Becali:** „Nici n-am numărul lui Stoichiță!”
Relația dintre Gigi Becali (foto) și Mihai Stoichiță nu este
deloc una de prietenie, ci doar una strict profesională. Patronul
din Ghencea a dezvăluit ieri, în cadrul unei conferințe de presă,
cum decurg convorbirile cu tehnicianul de 55 de ani:
„Nu știu de ce se spune că îi fac eu echipa lui Stoichiță! Eu cu
Stoichiță mă întâlnesc cu două ore înainte de meci. Doar nu face
echipa cu două ore înainte de meci! Nici n-am când să vorbesc cu
el. Nici n-am telefonul lui. Stoichiță avea un număr vechi, îl am
pe ăla băgat, și și-a luat altul nou. Când am nevoie să întreb
ceva, îl sun pe Argăseală să-mi dea numărul lui Stoichiță. Nici nu
am numărul lui, nu l-am memorat în telefon”, a declarat
Becali.
2.500 de
euro să-i bată pe steliști!
Meci cu miză mare pentru Pandurii în această seară! Gorjenii se
află sub linia retrogradării și, pe lângă cele trei puncte puse în
joc, jucătorii luptă și pentru banii pe care șeful clubului din
Târgu Jiu a promis că-i scoate din buzunar pentru un rezultat bun
cu Steaua. „Pandurii” n-au câștigat niciun meci în 2010, iar Marin
Condescu a decis să-și motiveze jucătorii, cărora le-a promis că,
în cazul unor victorii, vor primi 2.500 de euro, iar dacă partida
se termină la egalitate, conturile gorjenilor vor fi alimentate cu
1.500 de euro.