Steaua a reușit să se impună în partida cu Galațiul, mai greu decât ar fi anticipat oricine a văzut primele 10 minute din partida din Ghencea. Roș-albaștrii au condus cu 2-0 încă din minutul 8, dar startul lansat nu s-a concretizat în restul partidei. Tănase & Co nu s-au mai apropiat de poarta oaspeților, și gălățenii puteau da lovitura de grație, lucru care l-a nemulțumit pe Becali.
„N-am avut nicio emoție cu Oțelul. Ei nici nu au ajuns la poartă. E adevărat, la 2-1, noi nu am mai avut ocazii. Putea interveni ghinionul, nu vreau să mai stau cu stres că ne dau gol dintr-o greșeală. Bine, nu au pus ei presiune pe noi, dar cine știe ce se putea întâmpla.„, a spus Becali, la gsptv.
În legătură cu noua greșeală comisă de Tătărușanu, Becali a surprins, păstrându-și de această dată luciditatea. „Am fost un pic supărat pe Tătărușanu, dar mi-a trecut, pentru că am câștigat„, a explicat patronul din Ghencea.
Etapa din acest week-end a fost una perfectă pentru gruparea roș-albastră, toate formațiile cu pretenții, în afară de Pandurii, suferind eșecuri sau semi-eșecuri.
„Am fost atât de fericit azi-noapte, nici nu puteam să dorm de fericire. Dinamo a luat bătaie, Rapid la fel, Vaslui, CFR au făcut egal. L-am sunat pe „Nașul” să îl felicit după partida cu Vasluiul.„, a mai spus latifundiarul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER