Dinamo va juca pe 11 august un amical de gală în compania celor de la Barcelona, însă patronul Stelei, Gigi Becali, nu este invidios pe reușita rivalilor. Becali a precizat că a avut ocazia de a perfecta un amical cu „extratereștrii”, dar nu a fost de acord pentru că nu a dorit să dea peste cap programul echipei.
„Am avut ocazia să jucăm cu Barcelona și ne dădeau ei nouă 200.000. Mă rog, nu ne dădeau ei, mai rămâneam și noi cu 200.000 de euro după ce plăteam tot. Gică Popescu aranja totul, dar nu am vrut să dăm programul echipei peste cap”, a declarat Gigi Becali în cadrul unei conferințe de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER