Becali nu i-a găsit cusur, dar alții i-au studiat minusurile!** Pădureanu dezvăluie slăbiciunea lui Reghecampf: „Soția lui e prea posesivă”

După mai mulți antrenori schimbați în ultimii 6 ani, Gigi Becali pare să își fi găsit în sfârșit un tehnician pe care să îl aprecieze la fel de mult ca pe Cosmin Olăroiu, singurul om de pe banca Stelei căruia patronul i-a dat cu adevărat libertate de decizie. Laurențiu Reghecampf i-a câștigat încrederea șefului său, dar unul dintre conducătorii cu care a colaborat, Jean Pădureanu, îi dezvăluie unul dintre punctele slabe: soția Ana Maria Prodan.

„Are el o hibă pe care nu e bine să o comentez: dorința soției sale de a-l ajuta, dar e prea posesivă față de ceea ce face el. Dar, una peste alta, e unul din antrenorii tineri foarte buni și a făcut un colectiv tehnic din băieți foarte pricepuți. Dacă va fi lăsat în pace, va obține rezultate foarte bune”, a spus Pădureanu la DolceSport.

Publicat: 10 07. 2012, 20:00
Actualizat: 10 07. 2012, 20:15