Becali nu și-a îndeplinit VISUL de a-i vedea la Steaua în această iarnă!** Un om din interior îi pune sare pe rană: „Îmi plac foarte mult, sunt cei mai buni din România”

Steaua a adus nu mai puțin de 5 jucători în această pauză competițională. Chiricheș era deja acontat din vară, iar acum Becali i-a convins să semneze pe Chipciu, Dănănae, Pârvulescu și Machado.

Cu toate că a făcut o nouă campanie spectaculoasă de achiziții, patronul Stelei încă regretă că nu și-a îndeplinit visul: să-l vadă pe Wesley în tricoul roș-albastru.

Deși Porumboiu i-a permis lui Becali să negocieze cu brazilianul, jucătorul nici n-a vrut să audă de Steaua și, după revenirea în țară, s-a dus direct în cantonamentul Vasluiului. Un alt jucător al Vasluiului pe care Becali l-a dorit la Steaua a fost Lucian Sânmărtean.

Într-un interviu acordat în ediția tipărită ProSport de azi, Geraldo nominalizează 3 jucători pe care i-a remarcat în Liga 1: pe lângă Lacina Traore, portughezul spune că a rămas impresionat exact de jucătorii pe care patronul său n-a reușit să-i aducă la Steaua.

„Mi-a plăcut foarte mult Lacina Traore, un fotbalist bun de tot, înalt și rapid. Wesley este, din nou, un exemplu pentru toți. Modul în care joacă la vârsta lui este de apreciat, la fel și felul în care reușește să-și impulsioneze colegii, să îi impingă de la spate. De asemenea, cred că unul dintre cei mai buni fotbaliști din România este Sânmărtean.”, a spus Geraldo în ProSport.

Publicat: 07 02. 2012, 14:04
Actualizat: 07 02. 2012, 14:07