Becali:** „Pițurcă a zis adevărul! E capabil, dar m-am enervat că a lăsat echipa”
Gigi Becali a comentat afirmațiile lui Victor Pițurcă, din
conferința de presă de astăzi. Finanțatorul Stelei a organizat și
el o conferință de presă în care și-a exprimat punctul de vedere.
Becali afirmă că Pițurcă a spus adevărul, dar e nemulțumit din
cauză că a lăsat echipa după doar două etape.
„Pițurcă a zis adevărul, pe ce să fiu supărat? A venit
într-un moment greu. Ce caracter aș avea eu, să îl critic acum pe
el? Nu pot să spun nimic de el, doar că după mintea lui terenul ăla
făcea un milion. Acum cere 100 de milioane garanții, eu nu am banii
ăștia. Îmi pare rău de el, că a muncit. 2.4 milioane pe transferuri
sunt bani puțini? Sau cu primele..eu eram la Strasbourg și au luat
de la nea Viorel (n.r. Păunescu), iar când am venit i-am dat banii.
L-am luat pe Pițurcă pentru că e capabil. Ne-am contrat, că m-am
enervat că a plecat și a lăsat echipa. I-am zis glumind „Da, mă,
m-am folosit de tine. Mi-ai făcut echipă și gata”. Mă așteptam să
nu spună tâmpenii, a fost corect”, a spus Becali, într-o
conferință de presă.