Becali poate da marea lovitură!** Gigantul Gazprom ar putea alimenta conturile Stelei cu câteva milioane €
Vlad Chiricheș a fost în centrul atenției la România – Olanda, meci la care a fost urmărit de cluburi precum AC Milan, Inter, Juve, Tottenham, dar și de Zenit Sankt Petersburg. O variantă despre care nu se vorbise până acum.
Campioana Rusiei este în căutarea unui fundaș central, pentru a-l înlocui pe Bruno Alves, fratele lui Geraldo, care anul trecut a jucat la Steaua. Presa din Rusia a scris în urmă cu ceva timp că Bruno ar putea pleca în iarnă, iar Luciano Spalletti și-a pus apropiații să întocmească o listă cu variante de înlocuire.
În capul listei sunt Leonardo Bonucci, de la Juventus și Rhodolfo, un fundaș de la Sao Paolo care n-a apucat însă să cunoască până acum fotbalul european. Rușii caută și alte variante, iar Vlad Chiricheș este o țintă atrăgătoare.
Prețul stabilit de Gigi Becali n-ar fi o problemă pentru Zenit, care este ținută în spate de cel mai mare producător de gaze naturale, gigantul Gazprom. Tot ziariștii din Rusia scriu că Spalletti și-a propus pentru aducerea unui fundaș un buget de 10 milioane de euro, sumă care ar putea suferi modificări în funcție de situație, dar care însă este pe placul lui Gigi Becali.
„Dacă la sfârșitul turului o să avem 12 puncte avans față de locul 2, îi dau drumul lui Chiricheș. Reghecampf mi-a zis că Doru Bratu poate ajunge la nivelul lui Chiricheș”, Gigi Becali, după întâlnirea cu Arido Braida, directorul sportiv al lui AC Milan.
Foto: George Filip / MEDIAFAX FOTO