Gigi Becali a declarat că decizia Comisiei de Disciplină în cazul valiza cu bani de la Cluj, privind interzicerea accesului său pe stadioane, nu precizează clar dacă este vorba doar de arenele din România, astfel că nu știe dacă va putea asista la întâlnirile de la Euro 2008. "Să mă interesez, poate mă duc acolo la Euro și nu mă lasă pe stadion. Scrie în decizie: interdicție pe toate stadioanele, înseamnă tot globul, n-au scris ‘toate stadioanele din România’, nici atât nu i-a dus mintea. Știți care e părerea mea? Îmi bătea apropo când am fost acolo, că ei iau șapte milioane pe lună, că nu știu ce. Probabil au fost indignați că Becali ăsta e milionar… Mi-e frică, că poate le-aș fi dat și lor ceva, dar mi-e frică să dau mită, mi-era și rușine, mă făceam că n-aud. Poate or fi vrut câteva sute de mii că au dat cazul bricheta, ce au dat ei acolo. Și la asta mă gândesc, nu sunt sigur, dar e posibil să se fi supărat. Nu vreau să se interpreteze, sunt gândurile mele. Răutate, invidia, milionar, cutare… Nici nu mi-au folosit punctele alea pe care le-au dat ei cu bricheta. Trebuie să mă interesez la FIFA dacă pot merge la Euro, l-am sunat pe Cernat, să văd dacă îmi dă voie, nu mai răspunde dobitocul ăsta, și-a dat seama de tâmpenia făcută. E ca Bodu, ăsta va ajunge mai rău ca Bodu", a afirmat Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER