Becali: „Puncte de la Dumnezeu”

Nu l-a crezut nimeni pe Gigi Becali când, la reluarea returului, prezicea că până la Paște „soldații” săi vor fi pe primul loc.

Cu butoane apăsate sau nu, cu greșeli omenești ori ba ale arbitrilor, roș-albaștrii au avut un parcurs care i-a adus la doar trei puncte de lider. Tot patronul ne dezvăluie secretul: „Așa a vrut Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat trei puncte cu CFR Cluj, cu Urziceni, dar cel mai mult ne-a ajutat acum cu Rapid. Nu mă așteptam să fim așa de sus într-un timp atât de scurt”.

Printr-un scenariu invers, steliștii nu puteau fi atât de sus în clasament dacă nu ar fi beneficiat de ajutorul „fluierașilor”. În loc de 3-1 cu CFR Cluj putea fi 3-3, dacă clujenii ar fi primit loviturile de pedeapsă incriminate și ar fi înscris: Semedo (58) și Cadu (59). Urziceniul ar fi putut chiar învinge în Ghencea, dacă s-ar fi dat penalty la hențul lui Golanski și dacă golul Stelei era anulat pentru fault la portar. Iar Rapid ar fi putut câștiga, dacă scorul de 1-0 se menținea până la final și nu era modificat ieri de Comisia de Disciplină în „noaptea cuțitelor lungi” a Ligii I.

Publicat: 29 03. 2008, 22:38
Actualizat: 30 03. 2008, 01:51