Becali pune pe masa Astrei 2 milioane de euro pentru 4 jucători! Ce fotbaliști vrea Steaua

Așa cum a promis după ce l-a numit pe Reghecampf, Gigi Becali va investi masiv în periaoda de pauză din iarnă pentru a consolida lotul Stelei. Potrivit DolceSport, finanțatorul roș-albaștrilor a pregătit 2 milioane de euro pentru 4 fotbaliști de la liderul Astra.

Alibec, Găman, Enache și Junior Morais sunt cei patru jucători doriți de Steaua. Conform sursei citate, Astra a confirmat oferta venită de la Becali, însă o decizie în acest caz este foarte greu de luat.

Marius Șumudică, antrenorul giurgiuvenilor, a declarat că va demisiona dacă fotbaliștii săi ajung la Steaua. Pe de altă parte, Budescu a primit și el o ofertă de 1,1 milioane de euro din țările arabe, astfel că dacă Astra va da drumul la nu mai puțin de 5 jucători de bază șansele echipei de a contina lupta la titlu scad substanțial.

Cine sunt cei patru jucători doriți de Laurențiu Reghecampf:

Valerică Găman – are 26 de ani, este fundaș central și are 11 selecții la naționala României. A fost lansat de Universitatea Craiova și acum este cotat la 1,5 milioane de euro

Denis Albec – 24 de ani, atacant, cotat la 1,3 milioane de euro. Plecat de la Farul la Inter la doar 18 ani, este considerat unul dintre cei mai talentați jucători din Liga 1, dar și printre cei mai dificili. A mai fost dorit de Steaua și în vară, alături de De Amorim, dar atunci nu s-au înțeles la bani.

Gabriel Enache – poate juca pe toată banda dreaptă, inclusiv pe postul de fundaș lateral. Are 25 de ani, este cotat la două milioane de euro șu a fost selecționat de trei ori la naționala României. În acest sezon a dat două goluri și șase assit-uri în 28 de apariții

Junior Morais – joacă la Astra din ianuarie 2011 și este unul dintre cei mai constanți fotbaliști din lotul lui Marius Șumudică. Are 29 de ani și este cotat la 2,5 milioane de euro.

Publicat: 12 12. 2015, 08:39
Actualizat: 12 12. 2015, 08:51