Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a sugerat, joi, că deciziile comisiilor LPF sunt luate de președintele Ligii, Dumitru Dragomir; din acest motiv, cei doi nu își mai vorbesc de două săptămâni, între ei fiind o „ceartă tacită”. Latifundiarul regretă faptul că litigiile nu se mai judecă sub jurisdicția FRF.
„Eu vorbesc aici de Comisii, care știm cum sunt ghidonate, sută la sută, la milimetru, de el (n.r. – președintele LPF, Dumitru Dragomir), tot ce zice el. Îi comandă de merg ca pe sârmă. Spuneam de Mircea Sandu când era și acum am căzut din lac în puț. Că Mircea Sandu se mai băga, dar nu chiar așa. Acum e ordin, nu suflă unul. Ce e asta? N-am mai vorbit, ce să mai vorbesc cu el? Într-un fel, tacit, suntem certați. Eu l-am atenționat acum două săptămâni: «Băi Mitică, nu te juca cu asta». A început să țipe. Eu îl cunosc când țipă. Dacă vorbea blând, îl credeam, dar când a început să țipe, ăsta e talentul lui. El vrea să ajungă cazul la TAS, dar cu 3-0 la masa verde. Eu vreau să fie rezultatul așa, după aia să dea TAS-ul, să se ducă Marian Iancu acolo„, a spus Gigi Becali.
Becali regretă că a avut încredere în președintele LPF, Dumitru Dragomir, când acesta a numit membrii comisiilor. „L-am lăsat pe el să pună comisiile, am avut încredere. Ne-a spus că lui îi place dreptatea, că să avem grijă că ajungem cu toții la pușcărie. Și pe urmă, după ce s-a învechit, s-a crezut că iar ne stăpânește și ne comandă el. Nu se poate așa ceva. N-am nimic cu el, nu vreau să mă cert, dar am căzut din lac în puț, le-am luat de la Federație ca să le ducem la Ligă. Vai de capul meu. El are mai mare talent să-i conducă. Are un talent să-i manipuleze…„, a mai spus el.
Finanțatorul stelist își dorește ca rezultatul meciului Rapid – Timișoara să rămână cel din teren atunci când cazul „Varga-Bălan” va ajunge la TAS. „Eu nu-i susțin pe rapidiști, ci pe mine și dreptatea. Asta vrem, să spună Lausanne-ul, să lași tu (n.r. – președintele LPF, Dumitru Dragomir) comisiile în pace, să nu te bagi tu și să rămână omologat rezultatul ăsta. El le spune la comisii, fac ăia tot ce zice el. Eu știu mai multe lucruri pe care nu vreau să le spun. Nu vreau să mă cert cu lumea. A mai luat el pe la comisii niște decizii cu care eu am fost de acord. Sunt de acord cu ce a făcut. E foarte bine că a ajutat niște oameni, nu mă deranjează, e vorba de suspendări și amenzi, dar ăia n-au făcut de capul lor„, a dezvăluit Becali.
Gigi Becali a mai spus că nu are nimic împotriva președintelui FC Timișoara, Marian Iancu. „Eu n-am nimic cu Timișoara. Și eu dacă eram, tot la fel făceam. Eu n-am vrut «Bricheta»? Și nu pot să spun acum «Domne, nu e moral». Păi cu «Bricheta» a fost moral? Am și vorbit cu Iancu și l-am felicitat și i-am spus că așa aș fi făcut și eu. Nimeni nu zice «Ia-mi Doamne», ci «Dă-mi Doamne». Dar Doamne trebuie să dea cum e drept„, a concluzionat Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER