Becali s-a certat cu Neaga
Adrian Neaga (foto) nu mai are multe zile în Ghencea. Rică a intrat în conflict cu patronul, iar acesta i-a cerut lui Lăcătuș să nu-l mai bage niciodată. În timpul discuțiilor dintre Becali și jucătorii Stelei, Neaga a fost singurul fotbalist care a reacționat. Atacantul a pretins că nu a primit întreaga sumă din contract, sugerând că nu i s-a calculat corect salariul. "Pe Neaga l-am trimis la echipa a doua, i-am dat și o hârtie de 200.000 de euro, dacă dă cineva pe el. El e și tare în gură. A zis și ceva de bani, dar el dezinformează echipa. L-am pus pe Argăseală să calculeze și, în anul ăsta, din cursul de schimb, Neaga a luat în plus 820 de euro. Că plătești la cursul din ziua de salariu. El nu mai are nicio șansă să revină la prima echipă, pentru că ai unul sau doi jucători din ăștia debusolează echipa”, a declarat Becali, la Realitatea TV.
Gigi Becali a avut mereu conflicte cu fotbaliștii care i-au ieșit din cuvânt. Așa s-a întâmplat cu Dică, de care a făcut tot posibilul să scape, dar și cu Goian, pe care l-a certat, după ce fundașul a spus că vrea să plece din Ghencea. Acum, patronul a afirmat că s-a săturat de "fițele“ lui Neaga, iar fotbalistul e liber să plece pe 200.000 de euro.
De la Giovanni i se trage
În momentul în care a venit la Steaua, Neaga nu l-a ascultat pe impresarul său, Giovanni Becali, care îi sugerase să nu se grăbească să semneze cu roș-albaștrii. Acum, Giovanni e iar prieten cu Gigi și nu a scăpat prilejul de a pune o vorbă "bună“ pentru Neaga. Mai ales că în vară impresarul a vrut să-l ducă pe Rică la Terek Groznîi, dar fotbalistul a refuzat.