Becali s-a chinuit toată vara să-l transfere, Dică nu-l consideră o mare pierdere: „Dacă nu își dorește să ajungă aici, e mai bine să nu vină!” Obiectivele FCSB-ului

Gigi Becali a încercat pe tot parcursul verii să-l aducă, iar echipa avea nevoie de un jucător cu profil defensiv care poate evolua și ca fundaș central, însă Dică este de părere că ratarea transferului lui Nedelcu nu este o mare pierdere pentru FCSB.

La finalul meciului amical cu Oostende, partidă pierdută de FCSB cu 0-2, Dică a declarat că este mai bine și pentru jucător și pentru roș-albaștri că acest transfer nu s-a perfectat.

„A fost decizia lui să nu mai vină. Noi nu putem obliga un jucător să vină la Steaua. Când un jucător nu-și dorește să ajungă la Steaua, înseamnă că e mai bine să nu vină. Atunci când vii cu inima strânsă, când doar clubul își dorește, nu este în regulă. Nu era benefic pentru noi dacă el venea cu inima strănsă”, a declarat Nicolae Dică.

FCSB și Viitorul ajunseseră la un acord în privința transferului lui Nedelecu, însă în ultimul moment jucătorul a declinat oferta. Fotbalistul în vârstă de 20 de ani a preferat să rămână la Viitorul și să aștepte oferta unui club din străinătate.

La finalul cantonamentului din Olanda, Dică și-a stabilit obiectivul pe termen scurt: calificarea în grupele unei competiții europene.

„În preliminariile Champions League vom întâlni adversari foarte puternici, dar noi ne vom juca șansa. Vom încerca să ajungem în grupe, indiferent că sunt Champions League sau Europa League. Important este să ajungem în grupele unei competiții europene. Așadar, primul obiectiv al meu este calificarea în grupele unei cupe europene, pentru că întrecerea din Liga 1 durează un an de zile și este timp și după aceea”, a mai precizat antrenorul FCSB-ului.

Publicat: 08 07. 2017, 09:50
Actualizat: 08 07. 2017, 09:51