Becali s-a convins: „Nu avem valoare”
Steaua a capotat exact în meciul în care trebuia să dea totul pentru obținerea titlului, pentru că un egal, dar mai ales o victorie cu Dinamo ar fi fost sinonime cu câștigarea campionatului.
Meciul din „Ștefan cel Mare” a arătat că Steaua nu e pregătită deocamdată să facă față în Liga Campionilor. A recunoscut și Gigi Becali după meci: „În partida cu Dinamo am avut doi-trei jucători morți. În prima repriză nu s-a jucat nimic. Poate că și starea terenului a afectat evoluțiile lui Mendoza, Dică și Neaga. Asta e, atât au putut! Noi nu avem o echipă de mare valoare. Eu știu lucrul ăsta și la fel de bine știu ce trebuie să fac în continuare. Știu ce măsuri trebuie să iau”. De fapt, Gigi Becali a lăsat să se înțeleagă că a știut în permanență adevăratul potențial al echipei, dar, pentru a nu le strica moralul, și-a ascuns acest gând.
„Eu mi-am dat seama de acest lucru înainte de jocul cu Dinamo, deoarece am recuperat punctele față de CFR cu emoții, chin și multă șansă”, a spus finanțatorul stelist, care însă vede și partea plină a paharului. „La câte puncte avea avans CFR-ul, cine mai credea că poate fi ajunsă? Iată, noi am făcut-o, dar ceea ce m-a interesat pe mine cel mai mult a fost asigurarea faptului că vom juca din nou în Liga Campionilor, uite așa, ca să vedem cum o să joace Borcea iar la vară când ne-o vedea în Ligă”, a mai declarat stelistul.
– Victor Pițurcă, selecționer România
– Gigi Becali, finanțator Steaua
– Liță Dumitru, fost căpitan al Stelei
– Tudorel Stoica, fost căpitan al Stelei