Gigi Becali s-a înțeles cu Iulian Cristea, fundașul celor de la Gaz Metan Mediaș, care va evolua la FCSB începând cu startul sezonului următor. Totuși, vicecampioana României a încercat să-l aducă mai devreme pe jucătorul de 24 de ani, care a intrat în ultimele șase luni de contract cu echipa lui Edi Iordănescu, dar aceștia s-au lovit de un refuz.
Președintele medieșenilor, Ioan Mărginean, a lăsat de înțeles faptul că nu există nicio posibilitate ca FCSB să-l legitimeze pe Cristea înainte de finalul acestui sezon: „Cristea e un băiat crescut aici, am participat la creșterea lui, ne respectă foarte mult și va juca până în ultimul minut la noi, în acest sezon„, a spus Mărginean la Digi Sport.
750.000 de euro este cota de piață a lui Iulian Cristea, fundașul crescut la academia celor de la Gaz Metan Mediaș. În cariera sa, acesta a mai evoluat pentru Metalurgistul Cugir. Două goluri și două pase decisive în 19 partide are Iulian Cristea în acest sezon pentru ardeleni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER