După înfrângerea de la Piatra-Neamț, Gigi Becali i-a făcut „măscărici” pe frații Costea din cauza evoluției lor modeste și anunța că se va despărți de Florin în această iarnă.
Adrian Porumboiu și Cristi Borcea au aflat acest lucru și i-au transmis lui Becali că sunt dispuși să-l ia pe Florn Costea. Numai că, între timp, patronul Stelei a revenit la sentimente mai bune față de cei doi și anunță că vor fi cei mai buni jucători din Liga I la primăvară.
„Mihai o să fie cel mai bun jucător din Liga I. Eu m-am luat de ei pentru că eram nervos. Am încredere și în Florin și Mihai că vor fi cei mai buni jucători, o să vedeți în primăvară. Am văzut că toți îl vor pe Florin Costea, uite că acum nu îl mai dau eu. I-am tăiat coarnele de tot lui Florin. Gata, o să fie cei mai buni jucători din Liga I frații Costea”, a spus Gigi Becali la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER