Becali: „Să vină Pepe Moreno!”
Steaua nu a reușit să marcheze nici măcar un gol Oțelului, iar acest lucru l-a enervat cumplit pe cel care dă bani la echipă, Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera nu a reușit să mai ajungă la Galați deoarece a fost prins cu treburi electorale la București, dar a urmărit partida la televizor. La finalul ei s-a arătat extrem de nemulțumit, mai ales în privința atacanților. La toate emisiunile televizate la care a intervenit prin telefon, Gigi Becali a desființat practic ofensiva Stelei. "Nu avem atacanți, asta e problema noastră. În iarnă o să aduc doi astfel de fotbaliști valoroși, că văd că nu se mai poate. Uitați-vă la Dinamo! Se apără tot meciul, dar tot marchează pentru că are atacanți buni. La noi cine să dea gol? Steaua are atacanți de ultimă speță în momentul de față”, a răbufnit cel mai bogat om din România la gsp tv.
Patronul este convins că o echipă care vrea să facă performanță în Europa, așa cum cere de la actuala sa formație, nu poate să piardă niciodată la Galați. "Chiar dacă ai ghinion, tot scoți un egal, dar noi am pierdut fără drept de apel, cu 2-0. Nu contează că am dat două bare, nu mai e vorba de ghinion așa cum a fost în meciul cu Otopeni”, a mai afirmat pe un ton supărat Gigi Becali. Patronul stelist a repetat din nou amenințător: "Din iarnă voi face curat la echipă. Hai să zic, poate nu vor pleca mulți jucători, poate doar doi sau trei, dar ceilalți care nu m-au mulțumit să se ducă la echipa a doua”.
Â
Îl vrea înapoi pe Pepe Moreno!
Â
Nemulțumit de faptul că echipa sa nu dă goluri, Gigi Becali a declarat că la iarnă va încerca să cumpere doi atacanți. "Poate îl vom aduce pe Fabbiani în iarnă”, a declarat finanțatorul stelist. Celălalt nume l-a rostit în timp ce îl critica pe Arthuro: "Îmi pare rău că l-am pierdut pe Pepe Moreno. Ar fi fost bun acum. E posibil să-l iau din nou în iarnă, e cu șapte clase peste Arthuro și Kapetanos”.
Â
Gigi despre Arthuro
Â
"Băiatul ăsta s-a născut indolent. Păi el nu știe decât să paseze înapoi, și atunci când o face dă mingea mai mult la adversar“
"Joacă numai cu spatele la poartă. Nu știe și el să facă o piruetă, ceva…“
"Nu este fotbalist. Se crede manechin, se plimbă pe teren în loc să marcheze. Zici că face parada modei“
Â
Gigi despre B. Stancu
Â
"Ce, Bogdan Stancu e atacant? Nu a confirmat la Steaua“
"Ce a făcut Bogdan Stancu la Steaua? Nimic, asta a făcut“
Â
Â
Gigi despre Kapetanos
Â
"Kapetanos va pleca în iarnă. Se lovește mingea de el ca de colțul mesei“
"Ce, el e atacant de Steaua? M-am păcălit când l-am adus, că era ieftin“
"Se plimbă pe teren la fel ca Arthuro. O fi și ăsta tot vreun menechin, precum Arthuro. Steaua are doi manechini, pe Kapetanos și Arthuro“