Becali și-a făcut calculele pentru a câștiga mai ușor campionatul. Răspunsul dat în privința viitorului selecționer: „Dacă aș vorbi interesat, l-aș alege pe Petrescu. Dacă aș vorbi neinteresat…”
Gigi Becali a nominalizat doi antrenori care pot prelua naționala, aceștia fiind Dan Petrescu și Walter Zenga. Finanțatorul FCSB-ului și-a făcut calculele pentru ca echipa sa să aibă o misiune mai ușoară la câștigarea campionatului, dar a luat în calcul și interesul naționalei.
CFR Cluj, cu Dan Petrescu pe bancă, s-a distanțat la patru puncte în campioant de FCSB, iar Gigi Becali nu a ascuns că și-ar dori ca „Bursucul” să se înțeleagă cu FRF. Totuși, finanțatorul FCSB ia în calcul și varianta Zenga: „Sincer, dacă vorbesc interesat, aș alege Petrescu, să scap de el. Dacă vorbesc neinteresat, dar în interesul echipei naționale, l-aș alege pe Zenga. Mie mi-a spus Mirel Rădoi că a fost cel mai bun antrenor al lui, după aia Oli (n.r. – Olăroiu). Așa mi-a zis Mirel, dacă recunoaște, bine, dacă nu, să fie sănătos. Zenga nu este străin. El este român, că e condus de femeie. Și când ești condus de femeie româncă, înseamnă că ești român. Glumesc”, a declarat Becali la PRO X.
În aceeași intervenție, Becali l-a criticat pe Dan Petrescu pentru atitudinea sa de după câștigarea meciului cu CS U Craiova: „Eu am văzut că Dan Petrescu e nemulțumit că i-a dat (n.r. – împotriva CFR-ului) un 11 metri la 2-0 și se putea că el, Dan Petrescu, să fie egalat și să piardă puncte, îți dai seama? Lui trebuia să i se mai dea încă un 11 metri. N-a fost mulțumit cu un 11 metri și un roșu luat gratuit, el, Dan Petrescu. Mai trebuia să-i de unul lui, să facă 3-0. Cum adică să-i dea 11 metri Craiovei și să fie posibil să piardă el puncte? Noi, de vreo doi ani, tot suntem furați de arbitri, nu se mai poate așa, că Steaua să fie furată la infinit. Și eu cred că nu sunt greșeli întâmplătoare de arbitraj în favoarea CFR-ului. Se mai greșește câteodată, dar trebuie să greșească și împotriva ta. Dar așa, numai în favoarea lor?”, a adăugat Becali.