Steaua și Astra s-au înțeles pentru transferurile lui Fernando Boldrin și William de Amorim, dar jucătorii au refuzat salariul propus de Gigi Becali și mutările au intrat în impas.
Digi Sport scrie că finanțatorul Stelei a înaintat o ofertă de un milion de euro pentru cei doi jucători și a ajuns la un punct comun cu Astra, care inițial ceruse cu 100.000 de euro mai mult. Chiar dacă cele două cluburi au ajuns la un numitor comun, transferurile au șanse foarte mici să se realizeze, fotbaliștii Astrei refuzând salariul propus de Becali.
Concret, Boldrin și De Amorim au fost anunțați că pot primi 10.000 de euro pe lună, prag pentru care Gigi Becali s-a înțeles și cu Florin Tănase și pe care puțin jucători de la Steaua îl depășesc, dar sursa mai sus citată notează că fotbaliștii lui Șumudică nici nu au vrut să audă și au refuzat imediat propunerea vicecampioanei. Boldrin și De Amorim așteaptă, acum, oferte mai bune din străinătate, iar Astra ar putea avea de pierdut, în condițiile în care cei doi brazilieni vor intra, în iarnă, în ultimele șase luni de contract.
Finanțatorul Stelei a dat mai multe detalii despre tranzacția care are șanse foarte mici să se realizeze și a dezvăluit că Denis Alibec nu va ajunge la vicecampioană: „Ne-am înțeles cu Astra pentru 1 milion de euro, dar jucătorii vor 13.000 de euro pe lună și câte 50.000 de euro la semnătură. Eu nu le dau atâția bani. Dacă vor 10-11.000 de euro pe lună bine, dar eu nu le dau 13.000, cât vor ei. Mai au timp să se răzgândească. Pe Alibec, Astra nu vrea să-l dea”, a spus Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER