Becali și Borcea au format alianța anti-CFR:** „Așa am stabilit noi doi, să câștige și Steaua și Dinamo!” Planul prin care roș-albaștrii vor ajunge pe primul loc
Steaua a câștigat la Galați și s-a apropiat la doar trei puncte de liderul CFR, care nu a reușit decât un egal în deplasarea de la Petrolul.
Gigi Becali spune că a discutat cu Cristi Borcea despre cum Steaua și Dinamo vor fi pe primele două locuri în Liga I la finalul etapei 27. Finanțatorul Stelei a precizat că cei de la Concordia Chiajna vor schimba liderul etapa viitoare, atunci când elevii lui Reghecampf vor câștiga în fața CFR-ului
Becali a dezvăluit faptul că Dinamo va câștiga la Chiajna, așa cum a făcut-o Steaua la Galați.
„Eu sper ca Chiajna să ne ducă pe locul 1, etapa viitoare. Am stabilit cu finul (n.r. – Cristian Borcea) să câștigăm amândoi etapa asta. Așa am stabilit noi doi, să câștige și Steaua și Dinamo. Nu se pune problema acum, dar etapa viitoare o să fim pe primul loc”, a spus Becali.