Becali și Reghe îl vor în Ghencea:** „Costă bani mulți! I l-aș fi adus cu cea mai mare plăcere lui Gigi!” Suma pentru care s-ar putea face mutarea
Steaua a început furibund campania de transferuri din această vară, transferând trei jucători, doi atacanți și un fundaș dreapta.
Pe lângă aducerea lui Adi Rocha, Andrei Pavel și Andrei Dumitraș, noul antrenor al Stelei, Laurențiu Reghecampf îl dorește foarte mult pe Junior Moraes de la ȚSKA Sofia.
Victor Becali, impresarul jucătorului, spune că nu a existat nicio discuție în privința aducerii atacantului brazilian, deoarece bulgarii nu îl vor lăsa să plece fără cel puțin două milioane de euro.
„Nu am discutat cu nimeni de Junior Moraes, el costă bani mulți. Fără 2-2.5 milioane nu-l dă ȚSKA. Eu i l-aș fi adus cu cea mai mare plăcere lui Gigi, dar nu se poate. A, dacă Steaua dă atâția bani, îl ia. Și jucătorul are pretenții mari.” a spus Victor Becali la Digi Sport.