Dezinteresul oamenilor de fotbal pentru dispariția lui Adrian Păunescu nu a fost chiar total. Absenți la înmormântare, finanțatorul Stelei, Marius Șumudică și Dinu Gheorghe au fost totuși alături de familia îndoliată, venind cu o seară înainte la priveghi.
Cei trei, la care se adaugă și galeria Rapidului, s-au prezentat sâmbătă seară la Uniunea Scriitorilor, unde corpul poetului a fost depus și ținut două zile. Gigi Becali (foto) și Adrian Păunescu au avut în ultimii ani o relație de prietenie, surse apropiate celor doi dezvăluind că poetul a fost cel care a intervenit în cercurile înalte pentru ca latifundiarul să iasă din închisoare. „Păunescu a fost omul care m-a iubit cel mai mult dintre cei din afara familiei mele. Mi-a sărit în ajutor când am avut nevoie. Putea să mă ignore, dar el m-a iubit”, a declarat patronul Stelei când a ieșit de la Uniunea Scriitorilor.
A fost singurul politician care m-a așteptat când am ieșit din penitenciar. Îl respect enorm Gigi Becali, finanțator Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER