Becali, sigur că nu va fi atacat cu propriile arme. Clauza specială impusă în contractul jucătorului pe care nu l-a mai vrut la echipă și un anunț: „Mă pot întoarce oricând!”
Vlad Achim (28 de ani) se numără, alături de William de Amorim, Daniel Benzar și Marian Pleașcă, printre cei patru jucători pe care FCSB i-a împrumutat în această iarnă, iar Gigi Becali s-a asigurat că mijlocașul central nu-și va înfrunta foștii coechipieri într-un posibil meci direct în play-off. Mai mult, Achim poate fi oricând „rechemat la ordine”.
Căzut rapid în dizgrația lui Gigi Becali, care la începutul sezonului i-a impus lui Nicolae Dică să nu-l folosească în meciurile importante, Achim speră că reunirea cu Costel Enache, fostul său antrenor de la Ceahlăul, îl va ajuta să revină la forma care l-a adus în atenția FCSB-ului: „Așa a fost situația cu Steaua. Acum m-am înțeles cu FC Botoșani, am fost mulțumit de condiții, s-a ținut cont de ceea ce am cerut și am venit aici. Obiectivul e intrarea în play-off, asta s-a discutat încă de la negocieri. Pot spune că am venit și pentru Costel Enache, cu care am avut o colaborare foarte bună la Piatra Neamț. Știu că are o echipă agresivă, pe stilul meu, i-ar asta mi-a plăcut. Concurența e mare, norma, dar nu mă sperie. Sper să facem treabă bună”, a spus Achim, duminică, la reunirea lui FC Botoșani, înainte să ofere detalii despre situația sa, una asemănătoare cu a lui Olimpiu Moruțan: „Am clauză în contract, nu pot juca împotriva Stelei. Aș fi vrut să joc, dar asta-i situația…Sunt împrumutat un an și jumătate, cu clauză că mă pot întoarce oricând la Steaua”.