Patronul Stelei este contestat de cei din Peluza Sud, care îi cer cu fiecare ocazie să plece de la Steaua și să vândă clubul altcuiva.
Gigi Becali a ținut să le răspundă acestor suporteri și i-a anunțat că nu va pleca niciodată de la Steaua, singura excepție fiind doar în momentul în care fanii din Peluza Sud își vor vinde casele sau apartamentele și vor locui pe străzi.
„Nu se poate aproba o manifestație că vrei să plece cineva, unde să plec eu? Steaua e casa mea, nu o să plec de acolo. Poate o să le intre în cap tuturor că trebuie să îmi respecte dreptul la proprietate. Cu cei de la Sud nu mă voi înțelege niciodată, nu voi vinde niciodată Steaua. Voi pleca de la Steaua doar atunci când și cei din Peluza Sud își vor vinde casele și apartamentele și vor sta în stradă.” a spus Gigi Becali la Sport.ro
Finanțatorul roș-albaștrilor a precizat că va face o înțelegere cu cei din Peluza Nord și îi va plăti pentru a asigura paza arenei din Ghencea la meciurile Stelei, iar în acest mod va face și economie de căteva sute de mii de euro.
„Pe mine mă costă 800 mii de euro pe an paza stadionului, mai bine le dau celor din Peluza Nord două-trei sute de mii de euro și își aduc ei oamenii lor. Voi face contract cu Liga lor de suporteri și astfel voi face și economie. Le voi ridica și interdicția celor care m-au înjurat.” a mai precizat Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER