La finalul partidei Gaz Metan Mediaș – Steaua, scor 0-0, Gigi Becali a declarat că antrenorul Cosmin Olăroiu va merge cu echipa la Brașov. de asemenea, patronul Stelei a spus că Iliev a jucat cel mai bine dintre jucătorii formației roș-albastre.
„Oli rămâne cu echipa, merg la Brașov. Meciul cu Brașov e cel mai important, dacă vom câștiga meciul de cupă n-avem nicio problemă. Mi-a plăcut de Iliev. Gaz Metan e o echipă grea, solidă, complicată. Noi n-avem atacanții care să dea gol. N-aveam nicio problemă dacă era Surdu”, a declarat Gigi Becali
„Am fost fericit pentru că am pășit cu dreptul. Eu sunt mulțumit că am controlat jocul. La fel am făcut și cu Dinamo și Rapid. E mai important meciul de miercuri. Am uitat deja neplăcerile din acest sezon. Pe mine mă interesează prezentul și viitorul. Deocamdată asta oferă Steaua. Nu ne gândim la trecut”, a spus patronul Stelei la Sport.ro „Urmează probabil Spadacio, probabil Bălan, doi atacanți brazilieni, mai vedem. Când vezi că Oli a venit, îți dai seama că sunt oameni care țin la tine. Chiar dacă spunea că e fratele meu mai mic nu mă așteptam să vină”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER