Derby-ul FCSB – Dinamo se va juca sâmbătă, de la ora 20.30, în etapa a 12-a din Liga 1. Finanțatorul vicecampioanei Gigi Becali e convins că echipa sa va învinge și a explicat.
„Nu mai am trăiri aşa, emotive, ca în trecut, nici la alte meciuri, cu echipe mai puternice, mă refer la cele europene. Dinamo e o echipă care trebuie respectată, că e Dinamo, are o galerie pentru care am mai mare respect pentru ei, dar nu am aşa mari emoţii, pentru că se poate întâmpla orice, dar din punct de vedere valoric eu zic că noi ar trebui să câştigăm. Acum parcă e altceva, nu vreau să spun mai multe, pentru că nu vreau să deranjez pe nimeni.
Au şi ei echipă bună, îl au Montini, pe Nistor, dar eu cred – e posibil să am şi o doză de subiectivism – că noi suntem foarte valoroşi anul acesta şi asta o să o demonstrăm în viitorul foarte apropiat. Eu cred că nu ne poate învinge nimeni în Liga I. Tată echipa e în creştere, se leagă jocul, avem şi un antrenor care cere mai multă posesie, mai multă agresivitate. A început şi echipa să se simtă şi să aibă relaţie de joc. Eu cred foarte mult în echipa asta”, a spus Becali la Pro X.
”Derby? Joacă echipa de pe locul 9 cu echipa de pe locul 10” Bogdan Lobonț, ferm înainte de derby: ”Nici nu știu cum să spun, FCSB sau Steaua?”
Derby-ul se va juca într-o zi cu semnificație deosebită pentru dinamoviști, 5 octombrie. La această dată, în 2000, se petrecea una dintre cele mai mari tragedii din istoria fotbalului românesc, atunci când Cătălin Hîldan își pierdea viața în timpul unui amical pe care Dinamo îl juca la Oltenița. Sâmbătă, la fix 19 ani distanță de la dispariția „Unicului Căpitan”, LPF a programat duelul de foc între FCSB și „câini”, premieră în cei 19 ani de la dispariția mijlocașului de legendă dinamovist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER