Becali susține că Adrian Mititelu îl va ajuta să-și ia înapoi numele „Steaua”: „Are el un document…” Despre ce act este vorba

Gigi Becali spune că nu este îngrijorat de pierderi după ce a fost obligat să schimbe numele echipei, din Steaua în FCSB. Omul de afaceri este convins că suporterii vor rămâne lângă echipa sa, deoarece consideră că este continuatoare Stelei 1986.

Joi, Steaua a devenit oficial FCSB, ca urmare a deciziei Curții de Apel, care i-a interzis lui Gigi Becali să mai folosească vechea denumirii. Becali vorbește în continuare relaxată despre această schimbare și spune că n-a pierdut decât o denumire. Fostul europarlamentar este de părere că fanii vor considera în continuare că FCSB este Steaua:

„Nu se schimbă nimic din punct de vedere legal, doar denumirea. Din punct de vedere spiritual, toată lumea joacă cu Steaua. Așteptăm răspunsul oficial de la UEFA, o să îl facem public și se încheie problema asta. România, dacă faci referendum și îi schimbi numele în Dacia, tot România rămâne, cu Mihai Viteazu și Brâncoveanu. Istoria înseamnă continuitate, palmaresul și istoria sunt la noi. Nu poți să te naști acum și să zici că ai 60 de ani, cum zice CSA”, a declarat Gigi Becali la Sport.ro.

Patronul FCSB spune că a primit o mână de ajutor și de la Adrian Mititelu, care de asemenea are probleme cu marca, pe care și-o dispută cu CS U Craiova. Este vorba despre o hotărâre de guvern prin care cluburile departamentale sunt obligate să-și schimbe statutul juridic. De aici, clubul de fotbal Steaua s-a transformat în AFC Steaua, de la care Becali a preluat echipa:

„Mititelu o să îmi dea o hotărâre din 1992 sau 1994, care obligă echipele departamentale să se reorganizeze juridic, altfel nu mai joacă în cupele europene. Ei prin hotărâre de guvern s-au transformat în asociație, iar asociația s-a transformat în societate pe acțiuni. Ce treabă am eu cu Armata? Eu am legatură cu asociația”, a mai spus Becali.

Publicat: 31 03. 2017, 12:26
Actualizat: 31 03. 2017, 12:37