Ioan Hora (30 de ani) și Iulian Cristea (25 de ani) nu au cel mai bun început de sezon și au intrat deja în gura patronului Gigi Becali. Omul de afaceri i-a criticat pe cei doi după primele 5 meciuri din stagiunea abia începută, dar speră să își revină pe parcurs.
Atacantul pare că l-a dezamăgit cel mai mult. Dacă după transferul la FCSB marca foarte des și se punea problema să îi ia locul în primul „11” lui Gnohere, acum randamentul lui a scăzut foarte mult. „Sper să-și revină Hora, pentru că am văzut că nu mai este așa în formă. Acum, și el, dar și Cristea trebuie să înțeleagă un lucru. Cristea, când a venit la FCSB, era cel mai mare fundaș central. De ce? Pentru că s-a concentrat foarte tare. Acum? Face mișcări de vedetă și nu mai este atât de mare fundaș central.
Hora, tot la fel. Când a venit, am zis ”mamăă, ce atacant am luat!”. Două, trei meciuri, goluri, puternic. Acum? Ce să mai, e deja la FCSB, pentru ce să se mai zbată! Dacă nu te zbați, tu nu ești un mare talent. Tu muncește și concentrează-te, dacă vrei să reușești. Ambii au valoare, dar trebuie să se concentreze foarte tare, pentru că altfel vor greși„, a spus Gigi Becali la Digi Sport.
Hora a ajuns la FCSB la începutul anului, liber de contract. În acest timp a prins 19 partide, a marcat de 7 ori și a oferit o pasă decisivă, Transfermarkt îi oferă o cotă de piață de 700.000 de euro.
Cristea a semnat cu vicecampioana în februarie. A fost transferat de la Gaz Metan Mediaș în schimbul a 150.000 de euro și are în acest moment 15 meciuri și două goluri. Transfermarkt îi cotează la 1.2 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER