Becali vrea să elibereze Steaua de presiune: „Nu va pleca nici Prepeliță, nici altcineva! Echipa va fi 100% campioană!”

Proaspăt eliberat din închisoare, Gigi Becali nu a apărut în media, așa cum a promis. Totuși, de când finanțatorul e în libertate Steaua pare să își fi pierdut de tot busola, nereușind să marcheze nici cu Petrolul și nici cu Astra.

Totuși, fanii au motive să fie optimiști în legătură cu viitorul echipei, patronul dorind cu orice preț să păstreze actualul nucleu de fotbaliști, la care să adauge nume noi în tentativa de a accede din nou în Champions League (competiție care ar aduce în conturile roș-albaștrilor 20 de milioane de euro).

Dorind probabil să creeze o atmosferă cât mai relaxată la echipă, Becali a transmis prin intermediul lui Viorel Păunescu, președintele de onoare al campioanei, un mesaj către fani: postul lui Gâlcă nu e în pericol, iar fotbaliștii aflați la final de contract vor continua în tricoul Stelei. Ambele promisiuni trebuie tratate însă cu rezervă, toate indiciile ducând spre o schimbare la nivelul băncii tehnice, actualului tehnician nepropunându-i nimeni încă să își prelungească înțelegerea scadentă în vară. În ceea ce îi privește pe jucători, este greu de crezut că Latovlevici și Arlauskis vor mai continua, singurul care ar putea să își prelungească acordul cu trupa din Ghencea fiind Andrei Prepeliță.

Sunt cu Gigi Becali la o masă și el imi spune să vă transmit că nu va da pe nimeni afară și că știe ce are de făcut. Nu va pleca nici Prepeliță, nici altcineva. În plus, spune că 100% Steaua va fi campioană, că echipa va câștiga campionatul„, a spus Păunescu, la DigiSport.

Publicat: 14 04. 2015, 19:50
Actualizat: 14 04. 2015, 23:08