Becali:”Acolo e sângele familiei mele!** Nu vreau profit!”

Interesul lui Gigi Becali pentru fotbal și pentru
aromâni depășește granițele. Latifundiarul din Pipera recunoaște că
vrea să facă o nouă Steaua în Albania.

Citește: Gigi își face „satelit” în străinătate!
Steluța albaneză!

E adevărat că veți prelua o echipă de fotbal din
Albania?

Așa este, mi s-a propus! Însă nu e nimic concret, întâi trebuie să
mă duc și eu acolo, să văd condițiile, să văd dacă rentează. Există
și un interes din partea mea, vreau să fac și alte investiții,
printre care și o echipă de fotbal.

Ce v-a făcut să investiți tocmai acolo?
În primul rând acolo este sângele familiei mele, am și niște rude.
Giovani chiar are un văr, cu care este destul de apropiat. Mama mea
s-a bucurat foarte mult când a auzit ce vreau să fac. Există acolo
o zonă unde sunt destul de mulți aromâni. Părinții mei, bunicii mei
au învățat în Albania. Au plătit pentru a face școala în limba
română. Vreau să mă duc să văd în ce condiții au trăit părinții mei
și satul unde sunt născuți.

La ce preț se va ridica investiția?
Sincer, chiar nu mă interesează! Nu vreau să scot niciun ban, nici
din echipa de fotbal, nici din nimic. Tot ce câștig îi las acolo.
Bag toți banii în biserici, în școli și în fotbal. Am o obligație
morală și spirituală. Acolo, parcă aș fi în România, mă simt ca
acasă.

Publicat: 10 09. 2009, 09:08
Actualizat: 10 09. 2009, 09:46