„Bergodi a fost ca un tată pentru noi!** Nu credeam că se va ajunge până aici!”

După antrenamentul susținut de Mihai Stoichiță, în jurul orei
13:15, căpitanul de echipă al Stelei, Sorin Ghionea, a făcut în
vestiar un anunț la care au aderat majoritatea steliștilor:
„Băieți, mergem la Mister!”. Mister Bergodi tocmai îi comunicase
căpitanului că îi așteaptă la hotel.

„Așa este frumos, trebuie să avem respect pentru tot ce a făcut
pentru noi”, și-a continuat Ghionea scurtul discurs ținut în fața
colegilor săi. Prin urmare, la 13:45, o parte dintre fotbaliști a
ajuns la hotelul Marriott, unde Bergodi îi aștepta pentru ultima
discuție (foto). „Haideți sus, băieți, să luăm loc la masă. Servim
o cafea, o apă plată, un suc… Nu mai fiți triști”, i-a întâmpinat
italianul pe jucători.

„Rămâne
în România, deci ne revedem”

Apoi, câțiva dintre ei s-au confesat reporterilor ProSport: „Ce
să vă spunem? Ne-a venit aproape la toți să plângem când l-am văzut
cât de supărat era. Mister a fost ca un tată pentru noi, discuta cu
noi foarte mult individual. Ne asculta problemele. Ne pare nespus
de rău pentru ce i s-a întâmplat. Nu ne vine să credem că s-a ajuns
până aici. Totuși, ne bucurăm că ne-a spus că vrea să antreneze pe
viitor tot în România, iar în aceste condiții vom avea șansa să ne
revedem”, ne-au spus fotbaliștii care au participat la întâlnire.
Una pe care o doreau incognito, probabil pentru a nu afla Gigi
Becali.

200 de mii de
euro este clauza de reziliere specificată în contractul dintre
Cristiano Bergodi și Steaua

Publicat: 19 09. 2009, 14:53
Actualizat: 19 09. 2009, 14:53