Cristiano Bergodi a ieșit din carantină în această dimineață, iar joi va conduce primul antrenament de la venirea la Craiova. Până acum, italianul a comunicat cu lotul oltenilor prin intermediul mesajelor pe WhatsApp, iar din cauza măsurilor de prevenție primele ședințe de pregătire se vor desfășura separat, pe grupe.
Bergodi, care a stat în același hotel cu Pigliacelli în carantină, dar nu s-a întâlnit cu acesta, este încrezător în șansele la titlu, dar totodată precaut. Spune că nu va schimba multe la echipă, apreciind munca lui Papură, și ar accepta dacă i s-ar propune să joace un meci direct cu CFR pentru titlu, în ultima etapă. A ieşit din hotel îmbrăcat în alb-albastru, spunând că acestea sunt culorile Craiovei şi ale lui Lazio Roma, formaţie la care a jucat 7 ani şi căreia i-a fost căpitan.
„Au fost cele mai ciudate două săptămâni, dar au mai fost și alte două luni în Italia. Am petrecut timpul văzând meciurile echipei. Am fost în hotel cu Mirko Pigliacelli, dar nu ne-am văzut. Sunt îmbrăcat deja în alb-albastru, și masca e alb-albastră, cum e la Craiova și la Lazio. Am vorbit cu jucătorii prin mesaje, de pregătire s-a ocupat preparatorul fizic. Nu va fi ușor cu masca pe față, dar va fi mai greu să jucăm fără spectatori. Nu voi schimba ce a făcut bun Cornel Papură, plecăm de la o bază bună, de la un sistem bun, de la niște jucători buni.
Ceva-ceva mai trebuie, dar treptat, fără multe schimbări, fără să stricăm munca altora. Jucătorii trebuie să se gândească la cel mai înalt obiectiv. Patru puncte nu sunt foarte multe faţă de CFR, ținând cont că mai sunt 3 derby-uri. Știu că azi se împlinesc 2 ani de când Craiova a luat Cupa României, cu Devis Mangia, mi-a dat chiar un mesaj de felicitare că am preluat Craiova. Nu l-am întrebat multe, fiindcă e mai bine să-ți faci propria părere despre lot. Semnez acum dacă va trebui să jucăm pentru titlu cu CFR în ultima etapă. Mihăilă este în creștere, are talent, dar este tânăr, nu este problema mea dacă se transferă sau nu” au fost primele declarații ale lui Cristiano Bergodi, după ieșirea din carantină.
Universitatea Craiova e la a treia schimbare pe banca tehnică în această stagiune, după două mandate ale lui Cornel Papură și unul al lui Victor Pițurcă.
Cristiano Bergodi a antrenat și el în acest sezon, la FC Voluntari, cu care a terminat pe ultimul loc sezonul regulat, cu o singură victorie în 26 de etape.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER