Bergodi aruncă bomba:** „Mi-ar plăcea să vin la Dinamo!”
În cazul în care Ioan Andone nu va rupe înțelegerea cu Al Ahli,
la Dinamo se vehiculează că o altă variantă pentru banca tehnică.
Aceasta ar fi Cristiano Bergodi, pe care surse din club spun că
președintele executiv l-ar fi sunat insistent în aceste zile.
Italianul ar fi greu de adus, pentru că Borcea ar trebui să
forțeze anularea „legii Rădulescu” în comitetul executiv, pentru că
italianul a antrenat deja Steaua în acest sezon. Bergodi însă nu ar
spune nu unei astfel de aventuri, el declarând că ar fi dispus să o
antreneze și pe Dinamo în acest sezon: „Mi-ar face plăcere
să vin la Dinamo. Dar deocamdată nu știu nimic, urmează să vedem”.
A CERUT AJUTOR LA
FIFA
Cristiano Bergodi declara pentru cotidianul ProSport, în ediția
sa de ieri, că le va povesti celor de la FIFA despre toate șicanele
la care a fost supus de către conducătorii Stelei în scurtul său
mandat de antrenor la această echipă.
Italianul e revoltat de faptul că oficialii steliști susțin că nu
l-au dat afară și că el trebuie să se prezinte în continuare la
locul de muncă. El le-a cerut ieri avocaților săi, sunt doi acum,
pentru că, pe lângă românul Bogdan Tohăneanu, a fost angajat și un
italian, să trimită o notificare la FIFA. Astfel, forul mondial a
primit ieri-dimineață un „dosar”, prin care Cristiano Bergodi
explică de ce nu s-a mai prezentat la antrenamentele Stelei și se
plânge de faptul că în presa din România oficialii steliști îl
amenință cu repercusiuni materiale dacă nu se va prezenta în
continuare la locul de muncă. Totodată, italianul a cerut forului
mondial să stopeze astfel de declarații ale steliștilor și a
precizat că se pune la dispoziția FIFA, în eventualitatea în care
va lua o decizie în ceea ce îl privește.
Nu are
încredere în Comisiile din România
După ce a citit ultimele declarații ale lui Mircea Rădulescu și
ale lui Mircea Sandu, Cristiano Bergodi e decis să nu-și caute
dreptatea în litigiul cu Steaua la comisiile din România, pentru că
nu are încredere că acestea vor judeca corect cazul său. De aceea,
el dorește să fie judecat direct de o comisie a FIFA. „În România,
toți sunt prieteni între ei, așa că de ce mi-ar da mie dreptate?
Nu, doar FIFA vreau să judece cazul meu, mai ales după declarațiile
unor oficiali și după ce am citit ce s-a scris în România”, li s-a
confensat