Mijlocașul formației Politehnica Iași, Ciprian Milea (foto), a declarat că antrenorul italian Cristiano Bergodi a devenit foate repede îndrăgit în Copou de către fotbaliștii ieșeni. „Ne-am adaptat destul de repede stilului impus de domnul Bergodi. Este un antrenor cu principii noi și are un stil foarte plăcut de a lucra cu noi. Ne ia pe fiecare în parte și ne explică dacă nu înțelegem ceva, ne așază acolo unde trebuie în teren, face totul pentru ca ideile sale să fie puse întocmai în practică. Deși este de puțin timp la echipă, s-a creat o legătură între noi, reușește să ne țină uniți și pot să spun că a devenit ca un părinte pentru noi, jucătorii“, a declarat Ciprian Milea. Fotbalistul apreciază că stagiul de pregătire efectuat în Copou va fi extrem de util echipei în retur: „A fost foarte solicitant. A fost greu, dar în cele din urmă totul a decurs bine. Ne-am pus la punct în ceea ce privește partea fizică, acum urmează să finalizăm celelalte aspecte în turneul de jocuri din Antalya. Cu siguranță aceste acumulări din perioada primului cantonament ne vor ajuta foarte mult în retur“.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER