Bergodi despre eternul derby:** „E un fel de Lazio – Roma, dar e doar un meci de fotbal, nu un război!”
Cristiano Bergodi a vorbit la Pro TV despre săptămâna dificilă pe care o are înaintea derby-ului cu Dinamo.
„Nu va fi o săptămână liniștită, pentru că avem meciul cu Saint Patrick’s, care e important fiindcă ne poate duce în grupele Europa League. Apoi avem partida cu Dinamo și atunci avem emoții, pentru că știu ce înseamnă un astfel de meci”, a spus Bergodi.
Italianul compară întâlnirea de duminică cu una dintre Lazio și AS Roma. „Există cam aceeași rivalitate ca între suporterii lui Lazio și cei ai Romei. Sper să nu existe incidente. Nu cred că fanii Stelei vor face ce au realizat cei ai lui Dinamo. Să înțeleagă doar că e un meci de fotbal, nu un război”, a continuat antrenorul stelist. Bergodi a vorbit și despre întâlnirea cu Bonetti, el afirmând că nu s-a mai duelat cu un antrenor italian în Liga I. „Vorbeam cu Zenga când el era la Dinamo și eu la Rapid. Credeam că ne vom întâlni, dar el a plecat de acolo, iar eu am părăsit Rapidul după zece meciuri. Pe Bonetti nu l-am cunoscut niciodată. Știu că a fost un mare jucător, dar nu ne-am văzut față în față”, a declarat Bergodi.
Italianul Stelei crede că principalul atu al roș-albaștrilor în întâlnirea cu Dinamo constă în abordarea fazelor defensive: „Cred că din acest punct de vedere noi suntem mai tari. S-a văzut asta în ultimele meciuri în care am jucat”. Bergodi a dezvăluit că în orașul italian unde locuiește, Braciano, întâlnește suporteri români ai lui Dinamo și Steaua. „Mai mulți sunt cu Steaua. Se bucură acum că sunt antrenor la echipa lor. Mă întreabă de lot, stau cu ei toată ziua, am doar un minut răgaz pentru familia mea”, a afirmat tehnicianul.
Â