Cristiano Bergodi este unul dintre numele cele mai vehiculate să preia Steaua din vară. Gigi Becali a anunțat că succesorul lui Lăcătuș va fi ales între Dan Petrescu, Bergodi, Olăroiu și Panduru.
Parcursul extraordinar al Iașiului în acest retur l-a determinat pe patronul din Ghencea să ia în serios o posibilă numire a tehnicianului pe banca roș-albaștrilor.
Fostul tehnician din Giulești este măgulit de interesul arătat de un club ca Steaua pentru serviciile lui, dar spune că o decizie finală va lua la finalul returului. Acum, întreaga sa energie se canalizează pe ultimele trei partide din campionat. Â
"Nu vreau să vorbesc în acest moment de această situație, pentru că nu e corect din punctul meu de vedere. Normal că îmi face plăcere că cineva s-a gândit la mine, dar nu vreau să spun mai mult. Asta e meseria de antrenor, când un tehnician face bine treaba, e dorit de cineva. Repet, e o plăcere pentru mine, dar numai asta e până acum. Avem muncă de a lua câteva puncte pentru a ne salva de la retrogradare", a spus Cristiano Bergodi la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER