ASA Târgu Mureș și Steaua au remizat, scor 1-1, într-o partidă disputată la Cluj, contând pentru Etapa 20 a Ligii 1.
Un rezultat catalogat drept „echitabil” de tehnicianul gazdelor, Cristiano Bergodi, care și-a lăudat jucătorii pentru atitudinea arătată în fața campioanei.
Bergodi a vorbit și despre situația sa la Târgu Mureș, precizând că își dorește să continue la ASA. Bergodi spune că a fost deranjat de faptul că în presă au apărut informații din viața sa privată, după înfrângerea cu ACS Poli, dar că niciodată nu s-a pus problema să ceară rezilierea contractului. Totuși, Bergodi a făcut un apel la conducătorii echipei pentru a rezolva problema terenului, ASA fiind nevoită să joace la Cluj partidele considerate pe teren propriu.
„Este un rezultat echitabil, sigur. A fost un meci de luptă, de angajament, pentru că, din păcate, jucăm pe un asemenea gazon… A fost mai rău decât în partida cu Viitorul. Mi-a plăcut mult spiritul echipei, că a luptat până la sfârșit. Am dat un gol frumos și e bine că am obținut un punct prin care ne menținem pe locul șase.
Din orice meci de fotbal se poate obține mai mult, dar ambele echipe nu treceau printr-un moment foarte bun acum și eu zic că e un rezultat bun.
Sunt mulțumit că toți jucătorii care au intrat au arătat atitudine.
Nu a fost adevărat că eu am cerut rezilierea contractului. Conducătorii trebuie să facă o analiză și să vadă care sunt problemele. Noi de fapt am jucat doar două meciuri acasă, pentru că aici, la Cluj, nu e casa noastră. Eu cred că un antrenor trebuie lăsat să-și facă munca, sincer.
Eu sunt optimist că ne vom califica în play-off. E normal că luptăm până la capăt cu Iașiul, cu Craiova, cu CFR-ul. Se joacă până la ultimul meci și asta e bine pentru fotbalul românesc.
Nu știam (n.r. că ASA a scăpat de depunctare). Mă bucur să aud asta„, a declarat Cristiano Bergodi la finalul partidei cu Steaua.
Oaspeții au deschis scorul prin Filip, în minutul 41, gazdele reușind egalarea prin Ramiro Costa, în minutul 48.
0-1: Gazdele nu au reușit să respingă un balon din propriul careu, Carp i-a așezat balonul lui Filip și acesta a înscris din 10 metri.
1-1: Dedov a centrat din partea stângă și Ramiro Costa a restabilit egalitatea cu un șut la colțul scurt din 6 metri.
ASA Târgu Mureș: Stăncioiu – Velayos, Balaur, Bejan, Balici (Brandan ’76) – Gorobsov, G. Mureșan – Jazvici, Axente (Voiculeț ’82), Dedov ( Romario ’74) – Ramiro Costa. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Steaua București: Niță – Râpă, Papp, Carp, Guilherme – Breeveld, Filip – Ad. Popa, Stanciu (Enceanu ’90+1), Hamroun (Alcenat ’81) – Tade (Tudorie ’75). Antrenor: Dumitru Dumitriu.
Cartonașe galbene: Bejan ’40, Balici ’71, G. Mureșan ’73, Brandan ’88 / Guilherme ’45+1, Filip ’56, Ad. Popa ’90.
Arbitri: Ovidiu Hațegan (central) – Aurel Oniță, Alexandru Cerei (asistenți) – Flavius Roșu (rezervă).
Observatori: Marian Salomir, Cristian Vasc.
Meciul s-a disputat pe Cluj Arena din cauza unor lucrări de modernizare la stadionului Trans-Sil, din Târgu Mureș.
La partidă a asistat fostul director sportiv al FC Steaua, Mirel Rădoi, care a demisionat din funcție la finalul săptămânii trecute, dar și antrenorul secund al echipei naționale a României, Viorel Moldovan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER