Bergodi pregătește o surpriză celor de la CFR!** Ochiroșii titular!

Evoluția mai puțin convingătoare din ultimul timp al noului număr zece l-a făcut pe tehnicianul italian să se gândească și la varianta Ochiroșii. Rafal a convins la meciul tur cu Motherwell, dar a dezamăgit la partida retur și în cea din campionat, de la Piatra Neamț. Mâine, cu ardelenii, antrenorul de 44 de ani se gândește serios să-l trimită pe teren încă din primul minut pe Răzvan Ochiroșii.

Și Gigi s-a luat de Grzelak
După finalul partidei din Scoția, patronul roș-albaștrilor a comentat evoluția fostului mijlocaș al lui Hanthi Skoda: „În viața vieților mele nu mai iau jucători gratis. Straini nu o să mai cumpăr niciodată, doar dobitoc să fiu. Nici jucători cu chelie nu mai iau în viața mea. Are dreptate Trică. Nu e prost olteanul”.

Tot nepregătit
Chiar dacă a fost folosit tiular în partidele cu Motherwell și Ceahlăul Piatra Neamț, mijlocașul din Polonia nu este încă pregătit fizic. Această problemă a observat-o și Bergodi, iar în partida cu nemțenii l-a înlocuit încă de la pauză. Surse din cadrul clubului din Ghencea au dezvăluit pentru ProSport că, fotbalistul mai are nevoie de încă două săptămâni: „Încă nu este sută la sută, dar în aproximativ zece zile va fis ok. Atunci, putem vorbi de un fotbalist complet! Trebuie să mai avem răbdare cu Grzelak, ne-am asumat un risc când l-am luat, după ce se va pune la punct, sigur nu va dezamăgi”
 

Publicat: 09 08. 2009, 14:34
Actualizat: 09 08. 2009, 14:37