FC Voluntari a remizat dramatic pe terenul celor de la Dunărea Călărași, scor 1-1, și își continuă seria de invincibilitate din Liga 1 Betano. Ultima înfrângere a ilfovenilor a fost în luna februarie, cu FC Botoșani, scor 1-0. Cristiano Bergodi (54 de ani) este mulțumit de felul în care arată echipa sa, care a părăsit ultimul loc din clasament și a ajuns pe locul trei în play-out, la patru puncte în fața lui Hermannstadt, ocupanta locului de baraj:
„Un punct important pentru noi, am pierdut numai un singur meci in 2019. Ne bucuram, nu am făcut un meci cine știe ce. Faptulcă am luat un gol pe o greșeală individuală, echipa a incercat să ajungă la o remiză. Sunt mulțumit, normal că trebuie să jucăm mai bine. Era minutul 90, normal că s-au dus toți fundașii acolo, a centrat bine și Căpățînă. Un punct foarte important, repet, nu am pierdut, suntem acolo sus în clasament. Acum urmează meciuri foarte grele, am trecut de un meci foarte important pentru noi.
Pentru noi e super, ne-am ridicat de pe ultimul loc, jucătorii au căpătat mai mult tupeu, se gândesc că pot ajunge sus. Pentru mine era deja un vis, mă gândeam că ne putem salva de la baraj”, a spus Bergodi la Digi Sport.
Trei victorii la rând avea fosta câștigătoare a Cupei României până la meciul de la Călăraș: 2-1 cu Concordia Chiajna, 2-1 cu FC Botoșani și 2-0 cu Poli Iași.
CLASAMENTUL PLAY-OUT-ULUI LIGII 1 BETANO:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER