Bestia nera!** Rapid nu l-a învins niciodată în deplasare pe Dinu Vamă
Rapid va juca mâine seară la Ploiești împotriva Astrei, al treilea meci împotriva fostului președinte Dinu Gheorghe. Palmaresul este unul negativ pentru giuleșteni, care nu au reușit să câștige împotriva lui Vamă niciun meci în deplasare.
În perioada când FC Brașov era condusă de Dinu Gheorghe, rapidiștii au jucat două partide sub Tâmpa și ambele partide s-au terminat la egalitate, 0-0 și 1-1. Dacă în toamna lui 2008 meciul nu a fost decisiv, în sezonul 2009 – 2010, disputa cu FC Brașov s-a jucat în penultima etapă, când rapidiștii aveau nevoie de victorie pentru a prinde ultimul loc de Europa League. Partida s-a terminat la egalitate 1-1, pentru brașoveni a marcat Mihai Roman, actualul rapidist, iar pentru bucureșteni a egalat Cristi Săpunaru în ultimul minut. La finalul jocului a ieșit scandal, rapidiștii i-au acuzat pe ardeleni că au fost stimulați de dinamoviști, cu care se aflau în luptă directă pentru ocuparea locului 6, care asigura calificarea în preliminariile Europa League. Unul dintre cei care a făcut scandal a fost chiar Săpunaru, care a avut un schimb dur de replici chiar cu președintele brașovenilor, Dinu Gheorghe.
A lăsat Rapidul în afara Europei
La finalul sezonului, Dinu Gheorghe a revenit la Rapid în funcția de președinte, dar nu singur, ci împreună cu 7 jucători, dintre care 6 au jucat exact în acea partidă. Dacă rapidiștii ar fi câștigat meciul, s-ar fi clasat pe locul 6, dar „Vamă” le-a cerut fotbaliștilor săi să joace corect cu toate că un rezultat negativ ar fi ajutat viitoarea sa echipă să evolueze în cupele europene.
1 titlu de campioană a câștigat Dinu Gheorghe cu Rapid din postura de președinte al clubului în sezonul 1998 – 1999
2 cupe ale României a cucerit Dinu Gheorghe în Giulești în 1997 -1998 și 2005 -2006