Beto s-a îndrăgostit de Cluj și nu vrea să mai revină la Porto!** „Vreau să rămân la CFR!”

Considerat cel mai valoros portar din Liga 1, portughezul Beto s-a îndrăgostit de Cluj Napoca și ar vrea să rămână la CFR și din vară, după ce îi expiră împrumutul de la FC Porto.

„Mă simt bine la CFR, m-am acomodat cu colegii, cu orașul, cred că ar fi o soluție să rămân aici și în sezonul viitor. Pentru aceasta, va trebui însă să fie de acord și cei de la clubul meu, FC Porto. Oricum, până în vară mai este mult și se pot întâmpla destule”,
a declarat Beto pentru citynews.ro

Iuliu Mureșan s-a declarat încântat de vorbele goalkeeperului și a declarat că va face tot posibilul pentru a-l păstra la CFR. Președintele clujenilor se află în cantomanent cu echipa în Antalya.

„Sper să-l putem păstra pe Beto, iar afirmațiile sale vin să-mi dea speranțe în acest sens. El se pregătește excelent și aici, în cantonamentul din Antalya, și ar putea servi ca exemplu pentru mulți coechipieri. Beto s-a impus aici încă de la primul său antrenament, demonstrându-ne că este un fotbalist de mare valoare. Vom face tot ceea ce ține de noi ca să rămână la noi și vom discuta cei de la Porto în acest sens”, a afirmat Mureșan.

Publicat: 20 01. 2012, 16:29
Actualizat: 20 01. 2012, 16:30