Bianca, nu-l suna!** Sdrobiș este deranjat în miez de noapte de prietenii „Prințului”

Pentru a comunica mai bine cu Sdrobiș, șefii i-au trimis
acestuia o cartelă de serviciu. Ghinionul „Părintelui” a fost că a
nimerit-o pe cea care i-a aparținut lui Adrian Cristea, iar de
aici, nopțile antrenorului au devenit albe. A trecut ceva timp până
când prietenii „Prințului” s-au pus la curent cu noul număr al
mijlocașului, până atunci, l-au deranjat sistematic pe tehnician
chiar în toiul nopții.

De la începutul acestui an, Ioan Sdrobiș a fost angajat de către
Nicolae Badea pentru postul de scouter regional. Pe românește,
căutător de talente în teritoriu. Cel supranumit „Părintele” este
delegat de club să semnaleze juniorii cu potențial, care ulterior
ar putea fi „semnați” de „câini”. Iar pentru acest lucru este
nevoie de comunicare, cuvântul-cheie al tuturor companiilor de
telefonie mobilă.

„Mă sunau
târziu în noapte”

O astfel de cartelă a ajuns și pe mâna antrenorului. Număr de club,
dar la mâna a doua. Asta pentru că inițial sim-ul i-a aparținut lui
Adrian Cristea. „Cei de la Dinamo mi-au trimis o cartelă pentru a
comunica mai bine. Mă ajută, dar la început am avut unele probleme.
Mă sunau tot felul de oameni la ore destul de târzii. «Hai, bă,
Prințule, vii cu noi?». Mi-a luat ceva până le-am explicat că s-a
schimbat posesorul, însă asta m-a costat și somnul în unele nopți”,
a spus Sdrobiș, care a făcut și haz de necaz: „M-am și gândit să nu
mă sune fata aia a lui (n.r. – Bianca), dar nu s-a întâmplat, semn
că ea a fost anunțată la timp de schimbarea din cartea de
telefon”.

Ce m-a deranjat cu adevărat este faptul că nu am înțeles cum și
în weekend un fotbalist este sunat la orele alea. Păcat de Adrian
Cristea, un talent uriaș pe care-l așteptăm să ne ofere ce i-a
oferit lui Dumnezeu. Talent!

Ioan Sdrobiș, scouter Dinamo

Publicat: 29 03. 2011, 08:40
Actualizat: 29 03. 2011, 08:42