Bibliotecară la Steaua

Fată, mi-am găsit job. Pe prafu’ ăsta (să mă ierte Briliantu’)
trebuia să mă reinventez. Ieri-dimineață am ieșit știi tu unde.
Aveam în față o cafea personalizată cu aromă de mentă și în dreapta
un portofel. Adică un trendinez din aia care comandă ristretto,
freacă mobilu’ și se fac că citesc cotațiile la bursă ca să se dea
periculoși. Mie-mi convine să ies cu ăsta, că tace. Pot să-mi așez
gândurile în ordine, ca șeptarii în careu, la banana poker…

Care-i șmenozeala, din ce m-am răscolit? De la frumoasele cuvinte
ale lu’ Stoichiță, care le-a zis la băieți: „Nu vreau să mai aud că
sunteți implicați în jocuri de noroc în cantonament. Pe cine prind
că se bagă în așa ceva, a terminat-o cu mine, puteți citi mai bine
o carte. E mult mai util să faceți acest lucru”. Să trăiești,
barosane, m-ai scos din foame! Îmi bag curriculu’ și mă angajez
bibliotecară la lot. Am un proiect ambițios. Instinctul meu de fată
mare îmi spune că, măcar la început, nu le pun – pur și simplu –
cartea-n mână; le citesc io înainte s-adoarmă. Meșteșugul intervine
la selectarea bibliografiei: nu recomand orice, oricând. E o
chestiune de adecvare, ce s-o mai dăm în lambada. Înainte de un
meci decisiv – Gabriel Liiceanu, „Tragicul. O fenomenologie a
limitei și depășirii” (cam heideggeriană – sper să nu bage
titularii de seamă – da’ foarte utilă). Adorm ca secerați. După ce
le îndeasă Gigi în pungă – „Punguța cu doi bani”, în lectură
poststructuralistă, ca să n-avem vorbe de scădere. (Cu o seară
înainte de leafă le-am lecturat degeaba „Marile speranțe”).
Înaintea meciurilor cu Dinamo – „Câinele din Baskervilles”, lectură
obligatorie. Sigur c-o să facem și niște ședințe tehnice: o carte
se citește de obicei de la stânga la dreapta; manipulați-o finuț;
nu forțați, dacă nu se deschide întoarceți-o invers; nu țineți
cotorul aproape de ochi; feriți-o de umezeală…

Dacă ne lasă conducerea să ieșim din bibliotecă, dăm și pe la
multiplex: știu un film bun, românesc, selectat la Berlinală,
despre arbitri: „Eu, când vreau să fluier, fluier”.
Toate astea în intervalul orar 20-22. Ziua îi duc la muzeu: mai văd
și băieții o cupă, un trofeu, ceva.

Angajează-mă, nea Lippi, și mă jur că ți-i fac academicieni. P-ormă
îi trecem în clasa a cincea.

articol scris de Lelia
MUNTEANU